Cristi Borcea, 51 de ani, fost conducător al lui Dinamo, a dezvăluit că e dependent de medicamente psihotrope, pastile ce se eliberează doar pe bază de rețetă de către medicul psihiatru.
Ex-acționarul roș-albilor suferă de insomnie. De altfel, în perioada în care era închis la Poarta Albă, în celula sa au fost descoperite 443 de astfel de comprimate.
Totuși, omul de afaceri avea recomandare pentru un asemenea tratament.
Invitat în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D, Borcea a fost întrebat câte ore doarme noaptea. „Între trei și șase ore, depinde de pastilă. Nu există seară… primul șoc l-am avut în 1999, când am pierdut campionatul cu Rapid. Atunci doctorii de la echipă m-au făcut să adorm cu acupunctură. Nu există o zi în care să nu iau trei – patru medicamente psihotrope” a declarat Borcea pentru sursa citată.
„În detenție s-a acutizat foarte mult problema cu somnul. Am avut șansa, dar cu Covidul… mi-a trimis nașul Marius Vizer niște doctori din Hong Kong. Eu nu cred în vrăji, dar mi-au făcut 20 de minute pe spate și dormeam câte opt ore la hotel. Mi-au dat două pastile…Au venit și acasă, iar într-o zi am dormit zece ore neîntors. Eu n-am mai făcut sport după Covid, dar când fac iau pastilele la jumătate. Din 2009 nu a fost nicio zi fără să dorm fără medicament psihotrop” a mai declarat fostul acționar al lui Dinamo.
Conform siteurilor de specialitate (reginamaria.ro care citează experții americani de la Agenda Medicala Merck. Medicul casei) un medicament psihotrop este: „orice medicament capabil să afecteze mintea, emoțiile și comportamentul. Anumite medicamente psihotrope sunt legale (ex. litiu, prescris pentru tulburarea bipolara), altele sunt ilegale sau ilicite, precum: marijuana, cocaina, amfetamina etc.
Unele medicamente afecteaza creierul de fiecare dată când sunt folosite, în timp ce altele afecteaza funcțiile cerebrale numai dacă sunt consumate în cantități mari sau continuu. Există și situații în care medicamentele psihotrope creează o dependență psihică, adică persoana care le consumă simte nevoia de a le folosi în mod repetat.
Medicamentele psihotrope se administrează numai pe bază de rețetă, eliberată de medicul psihiatru. Asta pentru că majoritatea dintre ele creează dependență și au efecte adverse, conducând la probleme serioase de comportament”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER